joi, 10 ianuarie 2008

Intotdeauna am avut o retinere atunci cand am lecturat jurnale.Aveam senzatia ca patrund asemena unui intrus in cel mai intim bivuac al sufletului uman si ma facea sa resping lectura acestui tip de literatura.Pot spune ca eram un cititor de jurnale greu de multumit ca sa citez titlul operei despre care doresc sa va vorbesc.Am citit de curand Jurnalul unei fete greu de multumit de jeni Acterian,o revelatie a memorialisticii romanesti.De la primele pagini am considerat-o o oglinda a dezvoltarii intelectuale a unei fete superinteligente.Jurnalul unei fete greu de multumit reda perioada adolescentei cu toate framanatarile,dilemele si capriciile ei.Autoarea isi exprima cele mai intime trairi intr-un mod subtil,cu o sinceritate furioasa asa cum nu poti face decat cu operele pe care stii ca nu le va vedea nici un alt ochi niciodata,destinate focului.peisajele pe care le descrie te fac sa citesti cartea aproape ca pe un roman al lui Gide.Cu cat talent este descrisa o zi in care intalneste la birou oamnei inexpresivi,atmosfera bucuresteana cu tramvaiul murdar urat,o zi deprimanta de ianuarie si totul se termina cu o cugetare uluitoare prin spontaneitatea si sinceritatea care ii anuleaza banlitatea:"Viata-i atat de urata".Jurnalul unei fete greu de multumit este un bildungsroman.Descrie cresterea intelectuala a unei tinere fete maturarea ei,trecerea de la o etapa la alta este cu subtilitatea observata.Reprezinta sufletul unei tinere fete cu toata durerea,aspiratiile,bucuriile si depresiile ei.Cateva scene surprind evocator starea"Dans le mal",te fac sa traiesti expresia frantuzeasca.Cititi aceasta carte marturie a nazuintelor si formarii unei generatii,ii veti intalni pe Cioran,pe Tutea,pe Eliade ,pe Ionescu si cunoscand tragicul destin al autoarei,veti lua parte la tragismul si la nefericirea destinului "sarmanei Jeni",asa cum creste,descreste si se invoalta sub privirile noastre in paginile cartii,putan apoi sa spunem despre ea citatul -care ii placea atat de mult-pe care l-a rostit Leon Bloy despre Beethowen:"Car il fut malheureux vraiment comme les pierres"-Sa fii trist ca pietrele.